Tu quoque, fili mi Brutus? (lat. „Și tu, fiul meu Brutus?”) – Marcus Iunius Brutus, un aprig luptător pentru republică în Roma antică, a fost mult apreciat și iubit de Iuliu Cezar. Brutus a intrat totuși în conjurația care a pregătit asasinarea lui Cezar, pentru că acesta plănuia să pună capăt republicii și să se încoroneze împărat. Și într-adevăr, la 15 martie anul 44 î.e.n., Cezar a fost ucis în plin senat. Se zice că în momentul cînd l-a văzut pe Brutus ridicînd pumnalul, și-a acoperit capul cu toga, exclamînd: „Tu quoque, fili mi Brutus?” Aceste cuvinte sînt de-atunci întrebuințate cînd vezi ridicîndu-se împotriva ta pe cineva pe care l-ai considerat foarte aproape și-ți era foarte drag (ca un fiu, ca un frate). Pe de altă parte, numele Brutus e folosit spre a indica un luptător neînduplecat, care-și jertfește chiar și viața, pentru a-și apăra convingerile. Astfel îl înfățișează și Pușkin în poezia Pumnalul: „Se prăbușește Roma și cade legea ei. Dar Brutus se ridică, scut viu al libertății; Lovit de tine, Cezar se zbate-n gheara morții Lîngă statuia mîndră-a lui Pompei”. IST.